Călin Donca, mesaj pentru soție din închisoare. A vrut să știe toată lumea!
Călin Donca, aflat în arest preventiv, i-a transmis un mesaj soției sale din închisoare. Afaceristul a ținut să precizeze câteva lucruri în aceste momente de cumpănă prin care trece.
Călin Donca a făcut avere din afacerile cu panouri fotovoltaice şi era în top 500 cei mai bogaţi români. În ultimii ani, pe canalul de YouTube oferea sfaturi de afaceri și relații pentru peste 50.000 de urmăritori. Iar pe mulţi dintre aceştia i-a convins să investească în proiectul său de monedă digitală.
Călin Donca a intrat în afaceri de tânăr. A vândut asigurări, pensii private, s-a implicat în afaceri imobiliare. A susţinut şi cursuri de dezvoltare personală. Aşa şi-a întâlnit și soţia cu care are împreună 5 copii. În ciuda faptului că se află în închisoare, afaceristul este în continuare activ pe rețelele de socializare. A publicat un clip în care vorbește despre soția lui și își exprimă recunoștința pentru că i-a fost alături.
„Dacă eu azi pic la 0 cu toate afacerile pe care le am, îmi iau soția de mână, ies pe stradă și vindem ceva. Nu știu ce, dar ne apucăm de vândut, pentru că amândoi suntem foarte buni vânzători și ea chiar dacă arată mai bine decât mine a fost cel mai bun vânzător din compania mea înainte să ne căsătorim.
Acum poate spuneți că am luat-o pe interes. Însă am zis că lângă mine trebuie să fie un om pe care să mă bazez. Iar eu soția mi-am întâlnit la un smeninar de genul acesta, nu în club. Că unii în club le căutați. Eu am căutat-o într-un mediu în care s-a dezvoltat și am considerat că poate să-mi fie sprijin”, spune Călin Donca în videoclipul publicat în mediul online.
Orianda și-a găsit alinare în brațele copiilor
Călin Donca a fost arestat preventiv de oamenii legii, fiind acuzat într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune şi manipularea pieţei de capital. La aproape două luni de la arestarea soțului, Orianda trece prin momente dificile. Cu conturile blocate, femeia a fost nevoită să ceară ajutorul apropiaților.
Orianda își găselte, însă, alinare în brațele copiilor: ”După multe zile de eforturi, nopți nedormite și cearcăne adânci, mă surprind între ei, moment în care pentru câteva clipe fac o pauză de la toate și doar mă bucur de prezența lor cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu”, a scris Orianda pe rețelele sociale.
SURSA FOTO: Instagram